Etichete
Buddha, Carmol, Dalai Lama, Forbes, frunzele și iarba, heroină, Ibrahimovici, Kamasutra, Messi, Moș Crăciun, sex, Tenzin Gyatso
Cine mă cunoaște știe că postarea precedentă nu mă definește. Da’ deloc. Nu sunt genul reflexiv, introspectiv sau măcar retrospectiv. Pe scurt, ce-i păpușă nu-i mătușă. Sau ce e-n gușă-i și-n stomac. Mă rog, ceva din registrul ăsta… Ce-ncerc io să transmit, de fapt? Că frunzele și iarba, salcâmii și banca, Lionel și Barca (insert sedilă here and an image of Ibrahimovici over Messi’s picture), mâzga și țiganca nu mă impresionează prea tare.
Pragmatică? Da’ de unde! Ancorată-n realitate? Neaaah, m-arunc în vise cu cel mai mare bolovan de gât. Da, coaie, dar nu mă tine mai mult de cinci minute. Hai, fie, poate zece, dacă visez în timp ce mă demachiez. În rest… Zac într-o baltă de realism. De cinism. Ba chiar de pesimism. Io n-am fost niciodată copilul care găsește în ghetuțe o balegă și aleargă fericit la mă-sa, strigând: “Mami, mami! Moșul mi-a adus un căluț, dar nu-l găsesc!” Din contră. Eu sunt boracul căruia-i pute cam orice și care, chiar dacă găsește în ghete un teanc de euroi va striga la mă-sa: “Să-l fut în gură pe martalogul ăsta bătrân! Iar n-a avut timp de mine. Un pachețel de heroină era parfum, da’ cine pula mea să se deplaseze?!”
Dar gata cu poveștile despre copii, sărbători și Moș Crăciun, că iar pic în butoiul cu melancolie și chiar nu vreau, oricât de sexy și rea aș fi udă. Să revenim la cât de reflexivă nu sunt eu. Asta deși dau senzația c-aș trăi sub scalpul lui Buddha și că din când în când mai ridic obloanele pentru-a striga la al jdămiilea Dalai Lama, vecinul meu, care-și face de treabă prin bucătărie:
-Bă, Tenzine, ia sticla aia de carmol și fă-te spre mine! Adu camera aia foto, un pix și-o foaie, că mă simt inspirată. Azi scriu cel puțin jumate din Kamasutra, pe săptămâna viitoare o dau la tipar și-ntr-o lună zâmbim amândoi de pe coperta Forbes-ului tibetan.
-Pisi, ai chef de frecat, din câte văd, zice Dalai Lama privindu-mă cu subînțeles prin perdeaua soioasă și plimbând o scobitoare-n dintr-un colț al gurii în celălalt. Te rezolvă băiatu’, să nu-mi spui mie Tenzin Gyatso, reîncarnarea lui Avalokitesvara, personificarea serenității și-a compasiunii, arhetipul omului desăvârșit, opozant al tranzienței, impermanenței și efemerității și ilustru exponent al…
-Lasă-mă să ghicesc. Ilustru exponent al mă-tii, evident. Cu ea semeni de ești așa de plin de tine. Hai, lipcă arogantă, ia Carmolu’ ăla și vino mai iute, până nu mă bag la un threesome cu Platon și Voltaire. Se bat în rime pe peretele meu de feisbuc. Auzi ce zice fraieru’ de Platon: “Va trebui să recunosc, în fine,/Cu-n fel de ultimă sinceritate,/Că te-am iubit, iubita mea, pe tine/Mai mult decât pe toate celelalte…”
-Hă, hă! Ăsta te vrea înapoi. Arde-l pe fraier, că-i plin de lovele. Și-a deschis și academie, știai? Și tu, ca proasta, să te desparți de el tocmai acum, când e pe val…
-Între mine și Platon nu mai poate fi nimic, bro’. Mă înnebunește cu accesele lui de gelozie. Chiar și versurile astea sunt alese întocmai pentru a-mi scoate ochii: “…te-am iubit, iubita mea, pe tine/Mai mult decât pe toate celelalte”. L-a mâncat în cur pe Păunescu să-mi dedice poezia asta după o săptămână petrecută la Mamaia…
-Da, ți-a stricat toată combinația. Las’ că-l împachetezi tu iar, nu-mi fac probleme. Și nu fi tristă, la mine vei găsi mereu un umăr pe care să-ți așezi picioarele și să te descarci, mai zice el făcându-mi ștrengărește cu ochiul și trăgând la loc perdeaua soioasă.
Peste două minute aud un ciocănit în ușă, însoțit de un „ram pa pa pam, ram pa pa pam, ram pa pa pam” cam sonor. Arunc halatul de pe mine și mă-nfășor neglijent într-un prosop, să pară că abia am ieșit de la duș. Deschid ușa, Dalai Lama face o piruetă amplă, cu sticluța de Carmol într-o mână și un blister de Cialis în cealaltă, mă trântește pe pat și răcnește ca Salam, din toți rărunchii: “Stai joooooooooooos!” :))
Ei, de-aici se complică grav lucrurile. Ce-a urmat e de fanteziierotice.com și să intru-n detalii ar însemna să transform blogul ăsta într-unul XXX. Și nu cred că vreți asta, nu? Nu-nțeleg ce-i cu schelălăielile astea prelungi și cu boturile pline de bale… Încercați să-mi sugerați altceva? :))))
Ok, să revenim la personalitatea mea complexă. Cum adică vi se rupe? Să pun poze din spate? În spate n-am decât tăblia patului și-o icoană. Și ce-a mai rămas dintr-un țânțar… Nu mi se pare așa interesant, dar dacă insistați… Deh, ce nu fac eu pentru cititorii mei? :)))
PS: Academia lui Platon e unul dintre cele mai tari locuri din Centrul Vechi. Muzică bună, gagici muc și sfârc și beutură ieftină. Pe scurt… E mișto, vorba lui Iri.
PPS: Dacă deja te gândeai să-ți faci rezervare pentru diseară acolo mergi în bucătărie, sigilează bine fereastra și ușa și dă drumu’ la gaze. Fără foc, nu cumva să te rănești. Așaaa… Acum așteaptă circa 30 de minute. Mulțumesc.