Etichete

, , , , , , , ,

Am ajuns la concluzia că nimeni nu merită să primească apreciere, dragoste sau credit total. Există o javră destul de puternic conturată în fiecare dintre noi. În unii există una care rupe adesea lanțul și e cel puțin iritant să-i vezi stăpânul erijându-se într-un personaj filantrop, empatic și prieten cu cele sfinte. Și când spun “cele sfinte” nu mă refer la Dumnezeu, Biblie, iconostase, chivoturi, tiplote, anterii și așa mai departe. Mă refer la chestiile de bun simț, care ar trebui să ne caracterizeze pe toți: fidelitate, sinceritate, onestitate… Uneori mi se pare că astea-s bălării care mai există doar în universul meu și că, dacă au ființat vreodată, au fost eradicate acum mult timp—mai exact prin Jurasic, înainte să apuce să contamineze vreo hominidă. Adam și Eva n-au mai prins nimic, bieții, și au fost nevoiți să se resemneze cu resturile de la facerea lumii. Ce nu le-a trebuit sauropodelor, ce i-a scăpat din cioc defunctei Archaeopteryx, ce a rămas printre caninii lui T-Rex a ajuns la ăștia doi. Și din rămășițele astea s-au apucat cei doi temerari să edifice o nouă lume. Uită-te în jur și spune-mi dacă teoria mea nu începe să prindă sens.

Uită-te la târfa cu care stai (“târfă” este, în opinia mea, un substantiv epicen), la mitomanii de care te-nconjori și cărora îți place să le spui, atât de idealist, “prieteni”, la japițele care te sună doar când au nevoie de ceva, la așa-zișii prieteni de-o viață care își amintesc de tine doar când fac lista invitaților la nuntă sau la botezul boracilor, la frații care te caută doar atunci când au epuizat fiecare humerus pe o rază de 1000 de km și nu mai au de tricoul cui își șterge mucii, la copilul care uită că-i ziua ta, la mama care te minte fiindcă nu vrea să te supere, la tatăl care-și testează tehnicile de persuasiune și manipulare pe tine, la cel care te ajută știind a priori că la un moment dat îi vei întoarce ajutorul…

Și astea-s cele mai blânde exemple. Toți vor ceva de la tine, oricât de puține ai avea: banii tăi, timpul tău, atenția ta, ideile tale, energia ta, aprobarea ta, creativitatea ta, îndrăzneala ta, susținerea ta. Fiecare dintre noi alimentează câțiva astfel de vampirași pe care îi vampirizează, la rândul său, într-o oarecare măsură. Eu una am obosit. Nu vreau să vă mai dau nimic. Nu vă datorez nimic. Mulți dintre voi nu merită nimic. M-am săturat de zâmbetele voastre false, de complimentele voastre forțate, de lamentările voastre, de problemele voastre, de frustrările sau decepțiile voastre. Am podul plin, așa că marș!

Pornim de la zero: îți ofer exact ce-mi oferi și tu. Mă respecți? Te respect. Empatizezi cu mine și problemele mele? Voi face la fel. Îți amintești de mine doar când îți frige pipota? Vei fi surprins(ă) să constați că te-am lăsat deja în urmă. Știu cine mă bârfește, știu cine mă invidiază (continuați, aveți un milion de motive s-o faceți, zău așa) și intuiesc destul de bine ce zace în fiecare dintre voi, din moment ce majoritatea sunteți croiți după aceeași matriță.  Începe reconstrucția mea și trierea voastră. Dacă până acum păream intransigentă să vedeți cum va fi de-acum înainte, când o să renunț complet la comportamentul șablonard.

Dacă mă deprimi, iriți, detractezi, bagatelizezi sau parazitezi meriți pe deplin cele patru litere pe care urmează să le rostesc în momentul renunțării la tine: MUIE! Mergea și-un “adio”, ce-i drept, dar am stabilit deja că lăsăm deoparte finețurile și atitudinea conciliantă. Ne știm de 10, 15, 25 de ani? Minunat! Îi voi trăi pe următorii 50 fără tine, dragul meu fals prieten! Și ce crezi? Am început s-o fac de ceva vreme, numai că am omis să te anunț.

Închei într-o manieră mai optimistă, oferindu-vă, cu munificență, un nou citat marca Ioana Berariu:

Pentru blog2

Anunțuri