Etichete

, , , , , , , , , ,

Mă, sunt singura căreia i se pare că un certificat de căsătorie servește doar în cazul în care părțile constituente ale cuplului aleg să-și rupă capul? Ar suna tare urât o știre gen “Un bărbat din Pașcani (recte guvidul) și-a ucis concubina (pe subsemnata) cu douăzeci de lovituri de topor”…

Cred cu tărie că ideea constituirii unui act de proprietate asupra unei persoane i-a aparținut unei femei. În primă fază aceasta presupunea, de fapt, convertirea bărbatului într-un bou cu acte. Varianta clasică și încă actuală presupunea plecarea femeii de la domiciliul părinților și “descălecarea” sa în coliba bărbatului. Destul de convenabil, aș spune eu. Femeia nu avea de ce să-și facă griji pentru nimic – devenea proprietara unei case la construcția căreia nu mișcase o falangă iar, în cazul în care vânatul bărbatul crăpa, cocoșat de muncă și de responsabilitățile ce-i reveneau grație statutului de stâlp al casei, soțioara dobândea o serie de drepturi succesorale, devenind stăpâna sclavilor și bunurilor bărbatului. Șerviciu nu avea, stagiu militar nu făcea, preocuparea pentru studiu nu se deșteptase încă în ea… Îi rămânea ca unică atribuție perpetuarea speciei (asta când nu o încerca vreo migrenă puternică).

Ulterior s-a cam împuțit treaba, existând societăți în care femeia era ucisă la moartea soțului sau în cazul în care se demonstra că i-a fost infidelă acestuia. Deja nu mai era combinație să te măriți, căsătoria devenea la fel de riscantă ca o baie într-un bazin plin cu crocodili. Cum ar fi să existe o astfel de lege și în zilele noastre? Aș fi prima care ar cere o finanțare pentru dezvoltarea unor ansambluri de cimitire supraetajate, gen zgârie-nori (zgârie Marte, mai degrabă) și m-aș moguli rapid (“a se moguli” e sinonim, în dicționarul personal al hamsiei, cu “a se umple de bani”). Ar fi, totuși, destul de dureros să asist cel puțin săptămânal la înmormântarea vreunei amice/rubedenii/cunoștințe.

Trecem de la originile căsătoriei la obiceiurile ce au traversat secole întregi, obiceiuri a căror semnificație cade în derizoriu în societatea actuală. Prima dilemă se leagă de oferirea inelului de logodnă. Puțini dintre noi știu că acesta simbolizează eternitatea și legarea definitivă a destinului de un bărbat și e cel puțin amuzant să vezi un inel de logodnă pe degetul unei femei aflate la a 354789-a relație. Fii fair-play și refuză-l, pisi, sau măcar nu-l cere cu atâta insistență. Nu-ți cer să-i spui fraierului adevăratul motiv, e posibil ca astfel de detalii să facă să cedeze și cea mai puternică inimă, dar poți invoca lejer o alergie la metale prețioase. 

Următorul obicei se leagă de rochia albă de mireasă, despre care se știe că e un simbol al purității și al virginității. Dragi bărbați, există o manieră infailibilă de a vă asigura că stați alături de un etalon al castității și al inocenței: luați-vă un pui de pisică. 😀 

Mai exista odinioară obiceiul spălării miresei în apă sfințită, dar acest lucru se întâmpla numai dacă aceasta era fecioară. E lesne de-nțeles de ce nu s-a păstrat acest obicei, nu? Nici cearceafurile nu mai flutură vesele în curțile palatelor cu turnulețe, iar dacă totuși se-ntâmplă… Trăiască himenorafia! :)))

Mai există și obiceiul prinderii jartelei de către mire în timpul nunții. Dacă nu ești isteț, norocos sau cu fler la muieret ai prins jarteaua încă de la primărie, când te-ai nenorocit căsătorit, parafându-ți nefericirea printr-o semnătură în oracolul rezervat condamnaților (numit, în ideea de a nu crea panică, registru de stare civilă). De ce ai mai prinde-o o dată, zău așa? :))

A nu se-nțelege că ăsta e un manifest împotriva ideii de căsătorie. Visez la pirostrii, ca orice femeie normală. Dar numai dacă încadrează un ceaun zdravăn de carne de porc.

Acestea fiind spuse, transform ultima frază în citat poptămașian, întru îmbogățirea repertoriului Google cu ulcerații cerebrale mai mult sau mai puțin inspirate.

ceaun pirostrii

 Asupră-vă fie bucuria și pacea!

Anunțuri