Am, ca tot omul, o serie de probleme existențiale. Pizza sau KFC, fitness propriu-zis sau clipuri fitness related cu gagici de-ți plouă-n gură și lamentări cât cuprinde, Zara sau moarte prin înfometare, capă sau spa…— D’Artagnan, te fac să-nghiți muscheta aia! — capă sau trenci.

E greu să fii femeie, să muncești de-acasă, să dormi cât ai tu chef, să n-ai în coastă niciun retardat mai bine plătit ca tine, să nu fii nevoită să inventezi scuze lamentabile de fiecare dată când ajungi târziu pe plantație (nu mai des decât zilnic), să te abții să atașezi fiecărui e-mail trimis primatei căreia te subordonezi (urăsc verbul ăsta!) câte o erată și link-uri cu trimitere la diverse dicționare online…

Să-ți vină să-l bagi pe Lexington Steel cu dotări cu tot în sufletul bălălăului, să dai curs pornirii respective și să te trezești dintr-o dată mai tânăr cu vreo zece ani—recte fără griji și fără bani. Să ai colegi de serviciu cu un IQ mai redus decât cel al mușcatei din glastră, să bagi ca Gheorghe ore suplimentare că deh, te-o recompensa ea compania niciodată…

Să nu miroși subsuorile faunei reatebistice, să nu se frece niciun descendent de-al lui Onan de tine ca de sfintele moaște, să nu slobozești câțiva Dumnezei la șase dimineața când, ajunsă în fața blocului, constați că ai plecat de-acasă încălțată cu papucii cu bot de gorilă, să nu-ți vină să-i dai un șpiț în găoază partenerului care încă bălește mulțumit în așternuturi…

Acum, că lucrurile astea au rămas în urmă, ce o macină pe minunata hamsie? La ce fantazează ea când nu se gândește la accidente, moarte, bube, mucegaiuri și noroi arghezian, la ace, brice și… Matrice? :))) La posteritate, mă. La ce lasă-n urmă—în afara unui cadavru superb.

Și ce dăinuiește peste veacuri, dacă nu ambalajele non-biodegradabile și sapiența (V-am spart cu neurologismele astea, este? Se vede că-s subtitrată!)? Ce transcede timpul, dacă nu cuvintele? M-am gândit, așadar, să slobozesc în spațiul virtual crâmpeie din înțelepciunea mea. Da, mă, vă dau și vouă. E păcat să vă privez de miracolul numit „Ioana”.

Așa că m-am gândit să postez la răstimpuri câte un citat adânc, născut în baie sau în alt spațiu destinat meditației. N-o să le iau de pe Gugăl, Goagăl sau Gugle, precum careul de ași compus din Poptămaș, Laslău, Ștefănescu și Trandafir, deci nu vă așteptați să am debitul și frecvența distinșilor postaci. Mai mult decât atât, la cum mă știu (și mă știu bine) s-ar putea să ne auzim citim peste vreo lună.

Până atunci vă las cu primul citat marca Ioana Berariu:

101210-Lipstick-Napkin-400

Sunt de o sensibilitate aparte, știu. Inspir oameni, alin și ating inimi, deci lăsați-vă pătrunși. Distribuiți-mă, urmăriți-mă, admirați-mă, hrăniți-vă din mine! :))

Și dat fiind că ghilimeliștii adoratori ai careului de ași nu respiră în lipsa vorbelor de duh ale idolilor nu pot decât să vă îndemn să rezistați până la următoarea mea postare. Știu că e greu, sunt esențială în viața voastră, dar lucrurile frumoase se obțin cu răbdare. 

Namaste, suflete frumoase!

Anunțuri